Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2018

Cum să îți fotografiezi bicicleta

Poate te-ai aflat în situația în care trebuia să îți vinzi bicicleta sau poate doar vrei să îți amintești mereu de ea și nu știai cum să faci poză. Când spun „nu știai” nu mă refer la faptul că nu știai să apeși butonul de fotografiere de la telefon sau de la aparat. Mă refer la faptul că poate nu știai ce ar arăta mai bine în fundal sau poate nu putei să faci în așa fel încât să stea bicicleta singură sau orice altceva ce nu se potrivea cu gusturile tale. În rândurile ce urmează, îți voi spune cum am procedat eu în fotografiile mele cu bicicleta. Dacă vrei poți să aplici ce am scris, dacă nu, nu. 1.  Am văzut și eu multe poze cu biciclete pe care nu le ținea nimeni. Mi-am bătut mult capul pe tema asta și după mai multe zile de gândire am descoperit o modalitate prin care bicicleta poate să „stea” singură la poză. Ca să stea singură ar fi bine să te duci într-un loc cu pământ proaspăt (poate ai un prieten care și-a arat recent grădina). Acolo îți „sapi” două gropi în care vor sta

Farse și păcăleli

În mai puțin de o lună este 1 aprilie, ziua păcălelilor. Dacă nu ești inspirat, poți urma farsele și păcălelile de aici. Creion cu mină falsă Îți trebuie: un băț de lemn rotund de 15 cm și vopsit (nu în negru),   un marker permanent, o ascuțitoare. 1.  Ascute bățul rotund la unul din capete cu ascuțitoarea. 2.  Colorează capătul ascuțit cu markerul. Fă un cerculeț mic în celălalt capăt, pentru a crea impresia că are înăuntru mină. 3.  Pune „creionul” în penarul unui coleg și așteaptă să-l încerce! Zahăr care face spume Ai nevoie de: 25 g de zahăr tos, 2 lingurițe de bicarbonat, 2 lingurițe de acid citric, plastilină, o bucată de zahăr cubic, un pahar. 1.  Amestecă bine zahărul tos, bicarbonatul și acidul citric într-un pahar. 2.  Înfige bucata de zahăr cubic în plastilină, ca să faci un mulaj cu aceleași dimensiuni. 3.  Îndeasă bine amestecul făcut la pasul 1 în mulaj. Lasă-l să se usuce și pune-l în zaharniță. În ceai, cafea sau ciocolată, bicarbonatul va face bule! Nu i

Cum să scapi dintr-o mașină care se scufundă

Te afli pe o șosea care trece prin munți, când, deodată, un urs uriaș și înspăimântător îți apare brusc în față. Virezi ca să-l eviți, mașina derapează, iese de pe șosea și plonjează într-un lac. Nu ești pierdut! Majoritatea mașinilor plutesc o vreme, așa că vei avea timp să te salvezi. Desfă-ți repede centura de siguranță, ca să fii gata de acțiune. Imediat, deblochează ușile. Dacă poți, deschide-le înainte ca mașina să înceapă să se scufunde și ieși. Dacă mașina apucă să se scufunde parțial, nu vei mai putea să le deschizi pentru că forța apei se va opune. Dacă ușile nu se deschid, lasă geamurile în jos cât poți de repede. Cele cu acționare electrică funcționează atâta timp cât mașina plutește, dar nu și când mecanismul sau bateria vor fi în apă. Ieși pe geam și înoată către mal. Dacă nu poți să deschizi nici ușile, nici geamurile, încearcă să spargi un geam. Folosește un obiect solid, cum ar fi o cheie franceză sau partea metalică a unei tetiere. Lovește geamul într-un colț,